Vineri: Letonia - România 5-1 la tineret, în preliminariile CE. Sâmbătă: Scoția - România 3-0 la juniori U19, în preliminariile CE. Tot sâmbătă: Serbia - România 5-0 la seniori, în preliminariile CM; cea mai severă înfrângere într-un meci, de la 0-5 cu Țara Galilor în 1983, și cea mai severă într-un meci oficial, de la 1-7 cu Elveția în 1967. Golaveraj total, 1-13, cu golul de onoare marcat la 0-5, din penalty, în ultimul minut de prelungiri. Și, atenție, n-am jucat cu Brazilia, Italia, Argentina, Germania, Anglia sau mai știu eu ce grand. Adevărul este că nu mai avem fotbal. Sau avem, dar e de labă. Așa au ajuns în națională jucători mediocri și spre final de carieră, gen Maftei sau Mara, care pe vremuri nici să care bagajul lui Răducioiu, Dan Petrescu, Lupu - să nu mai vorbim de Hagi sau Gică Popescu - n-ar fi fost aduși. Fotbalul românesc este oglinda societății românești. Sistemul extraordinar de sport de performanță și de sport de masă dezvoltat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu a fost distrus din temelii. Sub presiunea SUA, a UE, a democrației, a mass-media, a sistemului educațional și a promovării non-valorilor, copiii și tinerii României au devenit o uriașă masă de manevră spălată pe creier. Referindu-ne la fotbal, au devenit o generație de handicapați fițoși. Și nici măcar nu-i vina lor.  Acum 11 ani, după un amical cu Paraguay-ul, Hagi ne avertiza că va veni vremea când acelei generații îi vom face statuie. Atunci, noi, presa, și suporterii i-am sărit la beregată. Iartă-ne, Gică, ai avut dreptate! Octavian Stăncioiu