Înainte de startul returului, fotbalul arădean trecea prin momente grele. UTA părea sortită falimentului, retragerea sa din Liga a II-a fiind o chestiune de ore. Atunci, o seamă de oameni de fotbal, arădeni (specificaţie necesară, având în vedere dezastrul lăsat în urmă de bucureştenii Nicolae Bara şi Ionuţ Chirilă), s-au îndreptat către Gloria, o altă echipă a oraşului aflată într-o situaţie financiară grea. Investitorii Sandu Ion şi Crăciun Copil (tatăl tânărului tenismen Marius Copil, cel care tocmai a învins Rusia la dublu în Cupa Davis), conducătorii Marcel Coraş şi Gigi Borugă (de mai mult timp la Gloria), antrenorul (neoficial) Ionuţ Popa. S-a achiziţionat un autocar nou-nouţ, s-au adus o grămadă de jucători, s-a făcut o prezentare a lotului. Obiectivul era promovarea imediată în B, deşi opt puncte despărţeau echipa, în minus, de locul 1. S-a obţinut la federaţie reprogramarea meciului din tur cu Poli II, iniţial pierdut “la masa verde”. Se vorbea de cupe europene peste vreo cinci ani. Minunea n-a ţinut decât câteva zile. Pentru că, în ultima clipă, strategia s-a schimbat. Centrul de greutate a fost mutat spre salvarea UTA-ei. Au plecat acolo S. Ion, Coraş, I. Popa, R. Nagy, plus nu mai puţin de patru jucători, toţi juniori (şi, cu excepţia primului, internaţionali de juniori), Bujor, Toc, D. Copil (mult discutatul mijlocaş, abia revenit de la Hearts) şi G. Ţucudean, plus… autocarul. La Gloria, antrenor a fost numit jucătorul Radu Anca. Dintre achiziţiile importante ale iernii, au rămas portarul Bălgrădean şi trio-ul adus de la Albina (Ştreangă – Lucian Ignea – Enciu). Iar debutul de sezon a fost palid pentru arădenii din C. 1-1 cu Sânnicolau Mare, 1-1 la Gătaia, plus 3-1 în restanţa cu Poli II. (Articol scris pentru www.sport365.ro)