Meciul de sâmbătă, cu Jiul, va fi arbitrat la centru de Șt. Erdei (Oradea). Cei doi asistenți și rezerva de arbitru sunt toți din Tg. Jiu, la una dintre linii fiind delegată Mihaela Popescu-Blându. Deocamdată a fost numit un singur observator, Z. Tamas (Odorheiu Secuiesc), celălalt urmând a fi anunțat ulterior. Așadar, nici o modificare față de delegările inițiale.
Asta, dacă, până la urmă, petroșenenii vor fi programați. Ei au termen până astăzi, la ora 13, să-și achite datoriile financiare, altfel nu vor fi programați pentru sâmbătă. Ar fi a doua neprogramare a Jiului, echivalentă cu excluderea din campionat. FRF va anunța mâine decizia finală în privința disputării partidei Jiul - Fortuna.