Arhiva anului 2010
275 articole publicate în 2010.
-
30.03.2010
Cu ”U” ne arbitrează orădeanul Erdei
Meciul de sâmbătă, ”U” Cluj - Fortuna, va fi arbitrat la centru de Șt. Erdei (Oradea). Unul dintre observatori va fi S. Mocanu (Arad), celălalt urmând a fi anunțat ulterior. -
29.03.2010
Mass-media despre meci
Atâția jurnaliști veniți din localitatea echipei adverse, precum cei arădeni sâmbătă, n-au fost niciodată la Covaci. Dintre ziariștii timișoreni, să remarcăm prezența lui Oscar Berger (redactorul-șef al cotidianului ”Timișoara”) și a lui Constantin Duma (fotoreporter la Agenţia Naţională de Presă Agerpres). Sub titlul… -
29.03.2010
Fotografie de album
Să mai spunem câteva lucruri despre meciul cu UTA... * Fortuna nu mai pierduse din etapa a 14-a (1-2 la FC Bihor, la 14 noiembrie), iar acasă, din etapa a 13-a (1-2 cu FC Baia Mare, la 7 noiembrie) * Lângă tribuna oficială a fost instalat un cort unde se puteau servi mici și bere * Câțiva spectatori au avut eșarfe cu… -
28.03.2010
Disputa de la final
Imediat după fluierul final, Octavian Stăncioiu l-a condus pe Ionuț Popa pe conferința de presă. Pe drum, tehnicianul arădean a avut un clinci verbal cu Marius Macavei, lui Popa reproșându-i-se ”cearta” pe care le-a tras-o arbitrilor la pauză. Cert e că în repriza secundă arbitrajul a fost ciudat, în defavoarea… -
27.03.2010
Foto: suporteri la meci
În primele patru imagini, fanii utiști. -
27.03.2010
Declarații: Fortuna - UTA 0-1
Niciodată după un meci nu au fost atâția jurnaliști la o conferință de presă a Fortunei Covaci. Remus Steop: ”Îmi pare rău că am pierdut jocul, îi urez lui Ionuţ Popa succes în Liga I. Ne-am străduit să facem totul, cât am putut noi. Nu am reuşit să repetăm evoluţia din primele două jocuri. Au dat un gol, au câştigat… -
27.03.2010
Cronica meciului
95 - Lovitură liberă pentru gazde de la 35 de metri, centrează Trandu, respinge Mitu. Se termină partida, UTA câştigă această partidă! 94 - Batin face un gest incredibil. Tobă a centrat, iar Batin a reluat mingea cu mâna. Al doilea cartonaş galben şi Batin este eliminat. 93 - Galben şi pentru Mohamed pentru un fault… -
26.03.2010
UTA a intrat de miercuri în cantonament!
UTA nu a mai disputat un meci oficial acasă din tur și vine după trei săptămâni fără joc oficial! Alb-roșiii au trei indisponibili, pe Pascariu (suspendat), Bujor (accidentat) și Eze (aflat în Nigeria, fără viză de intrare în România). Arădenii au intrat în cantonament încă de miercuri (!!), după ce, marți, au… -
26.03.2010
Măsuri excepționale de securitate
Niciodată, de când există localitatea Covaci pe fața Pământului (din 1843), nu vor exista atâtea măsuri de securitate precum la partida de mâine. Probabil că nici dacă ar fi venit Barack Obama nu ar fi fost prezente atâtea forțe de ordine. Deși Fortuna - UTA este considerat de către jandarmerie un meci cu un grad… -
26.03.2010
Pagină despre Fortuna în ”ProSport”!!
Astăzi, în ediţia de vest a cotidianului ”ProSport” este publicată o pagină întreagă despre Fortuna, suporterii ei din sat și despre așteptatul meci de mâine. Plus o trimitere pe pagina 1! Articolul a fost scris de Cornel Biholari. Click pe poză pentru versiunea mare: -
26.03.2010
UTA acum
”Bătrâna Doamnă” se află pe mâinile reputatului antrenor Ionuț Popa (cu funcție de director tehnic), timișean din Pesac. El e ultimul antrenor care a promovat cu UTA în D1 pe teren, în 2002. În anul următor a promovat și cu FC Oradea în elită, iar între 2004-2008 a antrenat pe Politehnica Iași, permanent în prima… -
25.03.2010
Interes enorm
În jurul partidei de sâmbătă, interesul este enorm. Probabil că, dacă ar fi avut un stadion mai mare, Fortuna - UTA s-ar fi jucat cu 5.000 oameni în tribune. Cererea de bilete, atât din partea timișorenilor, cât și, mai ales, a arădenilor, a fost uriașă (raportându-ne la capacitatea arenei din Covaci și la media de… -
25.03.2010
În atenția spectatorilor
Extras din ”Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive” CAPITOLUL IV Obligaţiile spectatorilor Art. 18. - (1) Spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile… -
25.03.2010
Trandu jr. va primi trofeul înainte de meci
Sâmbătă, înaintea fluierului de start al meciului Fortuna - UTA, R. Trandu va primit trofeul acordat celui mai bun jucător al ”Dacilor liberi” pe anul trecut (ancheta Jucătorul Anului/Fortuna Covaci 2009). Cum ar fi fost normal, intenţionam ca la fiecare ediţie să decernăm acelaşi model de trofeu. Suntem nevoiți însă… -
24.03.2010
Va arbitra vâlceanul Buși
Meciul Fortuna - UTA va fi arbitrat de C. Buși (Rm. Vâlcea), la centru, G. Bârjac (Zalău) și I. Ciocănea (Sibiu), la linii, rezervă va fi D. Voina (Reșița), iar observatori FRF, D. Jiga (Bistrița) și Ad. Cocoș (Reșița). Buși a debutat anul trecut la un meci de Liga I. -
24.03.2010
Meciul nu va fi televizat...
Speram și noi ca, măcar acum, să fim televizați. Nici o șansă: Fortuna - UTA nu va fi la TV. Nici la Sport.ro și nici la SportKlub. Cele două posturi deținătoare de drepturi pentru liga secundă dau în prostie partide din seria I. De exemplu, sâmbătă, la ora 11, pe Sport.ro, va fi meciul de labă Steaua II - Dunărea… -
23.03.2010
Remiză pentru Fortuna II
În etapa a 16-a a Campionatului Județean (CJ) Timiș, Fortuna II n-a reușit decât un egal, 3-3, în deplasarea de la Steaua Roșie Variaș. În min. 90+3, portarul covăcenilor, Coca, și cel advers au fost eliminați. Cum nu mai exista posibilitatea introducerii unui goal-keeper de rezervă, în poarta ”Dacilor liberi” a… -
23.03.2010
UTA, file de legendă (II)
Al doilea club de fotbal de pe teritoriul actual al României a apărut tot la Arad, și tot în 1899. E vorba de Clubul Atletic Arad (CAA). Acest CAA își va disputa, până la Primul Război Mondial, supremația în campionatul Ungariei de Sud cu timișorenele CAT și Chinezul. Exista, deja, marea rivalitate fotbalistică dintre… -
23.03.2010
Din nou despre meciul din tur
Încă ceva despre meciul UTA – Fortuna 2-1, din 5 septembrie 2009... Câteva mii de spectatori au ținut să-și încurajeze echipa favorită, UTA, în confruntarea cu Fortuna Covaci, în meciul disputat pe arena străjuită de statuia legendarului Petschowski. La ieșirea de la vestiare, jucătorii celor două echipe au ieșit… -
22.03.2010
UTA ar fi vrut meciul la Arad!
Datorită solicitărilor extrem de numeroase din partea suporterilor arădeni care doresc să vină la Covaci - solicitări care nu pot fi nicidecum onorate, având în vedere capacitatea redusă a stadionului Fortunei -, conducerea clubului UTA ar fi dorit, astăzi, mutarea partidei de sâmbătă la... Arad! Sigur, dacă ar fi…
Pagini: 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14