Memorialul Ioan Macavei, în curând

În 20-21 octombrie, stadionul Fortuna din satul Covaci va găzdui a doua ediție a Memorialului Ioan Macavei la fotbal. Competiția este rezervată școlilor generale din Timișoara și din jud. Timiș. Mai precis, elevilor din clasele a VIII-a, dar echipele pot include și elevi din clase mai mici. Nu pot participa copii născuți înainte de 1 ianuarie 1997. Se va juca pe teren mare, 11 la 11, două reprize a câte 10 minute, eliminatoriu, în caz de scor egal apelându-se direct la loviturile de la 11 m. Echipa câștigătoare va primi un premiu consistent, iar cel mai bun jucător al competiției va fi răsplătit cu o bursă lunară, timp de un an! Înscrieri, la contact@regelefotbal.ro sau la tel. 0720/157.171.


« Toate articolele din 2012